Nu mai este mult timp și compania noastră va îmbrăca iar haine oficiale… pregătim în cel mai mic detaliu un eveniment complex, de anvergură națională și de mare interes pentru noi toți, și anume Conferința Națională a Pacienților. Ajunsă la cea de-a doua ediție, Conferința își propune să vină în întâmpinarea pacienților din România prin sesiuni de educație medicală, dar și prin mijlocirea dialogului cu autoritățile din domeniul sanitar cu scopul de a informa și educa pacienții și de a le oferi soluții problemelor cu care se confrunta. Misiune dificilă în contextul actual, al stării de sănătate precare a majorității și a sărăciei, dar nu imposibilă!
Cred foarte tare în disponibilitatea pacienților de a se informa, având în ziua de astăzi o mulțime de surse de informare. Internetul este la îndemâna oricui și este foarte “populat” cu site-uri și publicații online despre sănătate. Pe de altă parte există și o multitudine de tipărituri pentru acest domeniu și nu numai, aproape orice ziar sau revistă conține o rubrică despre sănătate în care sunt dezbătute diferite subiecte de interes pentru cei mai mulți dintre noi.
Televiziunea noastră, Explore Medicine TV, are foarte mulți vizitatori zilnic, pacienții care ne accesează urmărind atât știrile noastre cât și articolele sau materialele video despre diferite boli și afecțiuni. Încă un argument pentru dorința și nevoia de informare.
De asemenea, întâlnirea cu pacienții din data de 13 martie pentru a marca Ziua Europeană a Pacienților s-a derulat sub forma unei dezbateri ale carei concluzii se înscriu pe acceași linie, a necesității de cunoaștere și educare pentru sănătatea noastră.
Pornind de la aceste premise, Conferința Națională a Pacienților va fi un eveniment de amploare ce se va desfășura timp de trei zile având ca invitați pacienți și asociații de pacienți din țară, ONG-uri cu domenii de activitate complemetare, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Caselor de Asigurări de Sănătate și ai Comisiilor de Sănătate din Camera Deputaţilor şi Senatul României, dar și medici, farmaciști, manageri de spitale și companii farmaceutice și de asigurări de sănătate.
Se va discuta pe marginea subiectelor de sănătate publică precum: problemele pacientului român, drepturile şi obligaţiile pacientului și respectarea acestora, accesul la servicii medicale, accesul la medicamente compensate și gratuite, sistemul public și privat al asigurărilor de sănătate, siguranța pacientului și malpraxis și rolul medicului de familie în gestionarea relației medic – pacient.
Pacienții vor avea acum ocazia să afle foarte multe informații despre bolile de care suferă sau cum pot preveni anumite boli la care sunt predispuși, vor primi sfaturi din partea specialiștilor din domeniu și vor putea participa la workshopuri interactive. Printre subiectele abordate în acest sens se vor număra: bolile cronice, bolile cardiovasculare, afecțiunile urologice, afecțiuni digestive și metabolice, bolile aparatului reproducător, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, boli hepatice, boli infecțioase și boli rare.
O altă veste buna este că participanții vor putea beneficia de consultații și investigații medicale gratuite: recoltare de sânge pentru analize medicale specifice anumitor boli, ecografii abdomen superior, ecografii abdomen inferior, ecografii tiroidă, ecografii pentru gravide, teste de efort, testarea glicemiei, consultații oftalmologice, consultații și proceduri dedicate afecțiunilor pneumologice, consultații stomatologice, test de ochi pentru depistarea demenței, testarea alunițelor pentru depistarea cancerului de piele. De asemenea, vor primi gratuit vouchere cu gratuități sau reduceri considerabile de preț la consultațiile și analizele efectuate în unele clinici renumite.
Așadar vă aștept in perioada 14-16 iunie la Casa Universitarilor din Bucuresti pentru a participa la Conferința Națională a Pacienților, să ne informăm pentru sănătatea noastră!
Te poți înscrie aici!






