Perioada de prezentare a amplului proiect expozițional „Comorile României” în Republica
Populară Chineză a ajuns la final, cele 445 de piese excepționale de patrimoniu din
colecțiile a peste 30 de muzee din România urmând a se întoarce în țară la finalul lunii
august 2016.
La Muzeul Național al Chinei din Beijing expoziția a fost admirată de 110.000 persoane,
între 28 ianuarie și 8 mai, iar la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu a adunat 180.000
de vizitatori în intervalul 5 iunie – 5 august 2016.
În cadrul proiectului, coordonat de Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național de
Artă al României și organizat în parteneriat cu peste 30 de muzee din țară, au fost prezentate
creații ale marilor civilizații neolitice, din epoca bronzului și fierului, geto-dacice și romane,
precum și ale culturii medievale și pre-moderne românești, multe dintre ele unice în lume,
constituind adevărate comori universale.
Itinerarea expoziției „Comorile României” în Republica Populară Chineză a constituit un proiect
major în cadrul Programului de cooperare culturală dintre guvernele celor două țări pe anii 2013-
2016.
Mulțumirile noastre se îndreaptă către colegii din Muzeul Național de Istorie a României și din
Muzeul Național de Artă al României implicați în desfășurarea proiectului, pentru seriozitatea și
devotamentul cu care s-au angajat în realizarea acestui mare și complex proiect cultural. De
asemenea, adresăm mulțumiri tuturor colegilor din muzeele românești angrenate în organizarea
acestei expoziții-eveniment, pentru generozitatea de a ne fi împrumutat piese foarte valoroase din
colecțiile lor și pentru tot sprijinul acordat. Recunoștința noastră se îndreaptă și către partenerii
chinezi de la Art Exhibitions China prin ale căror cooperare, profesionalism și muncă asiduă a
devenit posibilă realizarea primei expoziții românești de arheologie și istorie itinerată în China.
Mulțumim, de asemenea, reprezentanților mass-media din România și China care au realizat
reportaje și articole ample, relatând subiectul cu profesionalism, asigurând în acest fel vizibilitate
sporită evenimentului.
În acest moment, în țară, la Muzeul Național de Istorie a României este deschisă expoziția în
oglindă intitulată „România. Civilizații suprapuse” ce reunește artefacte arheologice și istorice de
primă importanță din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României și ale altor muzee
românești. Adevărate capodopere aparținând patrimoniul național, aceste obiecte stau mărturie
cu privire la numeroasele civilizații care s-au succedat de-a lungul timpului în cuprinsul spațiului
actual al României, loc de convergență culturală. Expoziția este deschisă până în data de 18
septembrie 2016.
Sursa: Muzeul National de Istorie a Romaniei





