“Invață să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă” spunea cândva marele duhovnic Arsenie Papacioc. Aceste cuvinte m-au urmărit din momentul în care le-am citit și au avut o forță călăuzitoare asupra mea.
În urmă cu două zile, mi le-am amintit cu mare emoție pentru că am avut ocazia să le citesc în ochii unui copil de numai 4 anișori. Este vorba despre Antonio, baiețelul cutezător ce s-a luptat cu o boală grea și istovitoare pe care a reușit să o învingă.
Mama lui, o adevărată eroină, m-a contactat telefonic pentru că Antonio îi cerea insistent acest lucru: vroia să ne cunoaștem. I-am respectat dorința cu drag pentru că așteptam și eu această întâlnire cu aceeași nerăbdare.
Drumul pe care l-am parcurs de acasă până în parcul în care mă aștepta Antonio a fost lung și tulburător pentru că am retrăit toata povestea lui. Mi-am amintit cum am fost contactată de mămica lui pentru a ii întinde o mână de ajutor, cum mi-a relatat situația baiețelului bolnav de leucemie acută limfoblastică… Apoi a urmat campania pe care am derulat-o prin compania pe care o conduc, Sănătatea Media Group. Această inițiativă mi-a demonstrat încă o dată că există mulți oameni adevărați pe lumea aceasta, oameni care știu să trăiască uitându-se în jurul lor, iubindu-și aproapele. Astfel ziua de 4 iulie rămâne în amintirea lui Antonio și a familiei sale ca ultima zi de infern, fiind ultima zi de citostatice.
Am fost întâmpinată de un zâmbet cald de îndată ce am pășit în parc. Am știut din prima clipa că zâmbetul acela era sufletul lui Antonio! Nu a fost nevoie de multe cuvinte, părea că ne cunoaștem de când lumea… Ne-am jucat, am râs… ce clipe minunate! M-a făcut părtașă la toate giumbușlucurile lui ca un adevărat prieten iar eu l-am admirat cu plăcere pedalând viguros ca un adevărat ciclist…
A fost o întâlnire rodnică. M-am încărcat de copilăria sa și m-am hrănit cu zburdălnicia lui… Și sper ca i-am transmis și eu la rându-mi din optimismul și încrederea mea. Nu pentru că ar duce lipsa, ci pentru a-i confirma că este un copilaș minunat de a cărui prețuire sunt privilegiată să mă bucur.
Antonio știe cât de prețios este și că Dumnezeu îl iubește mult. Pentru că i-a trimis o armată de îngeri pentru a-l ocroti si a-l ajuta în lupta sa pentru salvarea vieții. Îngerii săi sunt: lanțul de farmacii SENSIBLU, SIMONA ANDREEA MELNIC, ILIE MĂDĂLIN IANA, MIRELA TUDORACHE, LĂCRĂMIOARA OGANOVICI, MIHAELA DUMITRESCU, IONEL ȘI ANCA DINIAS, OCTAVIAN BRATU, LĂCRĂMIOARA STOICU TIVADAR, MARIA MIHAELA ALEXANDRU, RADU BĂLĂȘOIU, PETRU BONEA COSMIN, MIHAELA LUPU, IULIAN RAPEA, MARINELA ALICE VLĂDOI, EYECON MEDICAL SRL, ARMAND ROBERT PASCARU, LUCIAN ILIE, MIHAELA PĂLIMARIU, MONICA MIHAI, ANDREI BOGDAN ZIDARU precum și dr. TUDOR NEAMȚU, medicul care s-a dedicat cu totul acestei lupte.
Și pentru că eu sunt acum prietena lui Antonio, le mulțumesc eu în numele prietenului meu, și îi asigur de toată considerația care încape în suflețelul lui… nobil și foarte generos.
Despre povestea lui puteți citi și aici:
Ultima zi de citostatice pentru Antonio
S-au strans primii bani pentru tratamentul lui Antonio, baietelul bolnav de leucemie limfoblastica
Antonio, un baietel bolnav de leucemie limfoblastica, are nevoie de sprijinul nostru!








2 Trackback-uri
[…] și sper din tot sufletul, că a câștigat întreaga luptă! El reprezintă mărturia faptului că iubirea de oameni este pe de parte cea mai puternică poruncă pe care ne-a lasat-o bunul Dumnezeu, pe care o aud și […]
[…] își sărbătorește ziua de naștere unul dintre cei mai dragi prieteni ai mei, Antonio. Este cel care mi-a declarat prietenia curat, cu ochișorii încărcați de tandrețe și […]